| 1.
|
ZBUCIUM'A, zb'ucium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufleteste; a se chinui. 2. Refl. si tranz. A (se) misca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violenţă. - Probabil din buciuma.
Sursă
: DEX'98
(21635)
- valeriu |
| |
| 2.
|
ZBUCIUM'A, zb'ucium, vb. I. ~ (din smâc, prin intermediul evoluţiei: smăcina > ◊sbăcina > ◊sbucina si încrucisare formală evidentă cu bucium1 [; sau din lat. bucināre; sau din bucium1, fără a-i putea însă explica semantismul] - din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)
Sursă
: DER
(47810)
- tavi |
| |
| 3.
|
A (se) zbuciuma ≠ a (se) calma
Sursă
: Antonime
(68496)
- siveco |
| |
| 4.
|
A se zbuciuma ≠ a se calma, a se linisti
Sursă
: Antonime
(69265)
- siveco |
| |
| 5.
|
ZBUCIUM'A vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se frământa, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. si reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în asternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fâg.) a se sfărâma. (Nu te mai ~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se frământa, a se nelinisti, a se zvârcoli, (Mold. si Bucov.) a se ciosmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. v. strădui. Sursă
: Sinonime
( 218915)
- siveco |
| |
| 6.
|
zbucium'a vb., ind. prez. 1 sg. zb'ucium, 3 sg. si pl. zb'uciumă
Sursă
: DOR
(294176)
- siveco |
| |
| 7.
|
A ZBUCIUM'A zb'ucium tranz. (ape) A face să se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma
Sursă
: NODEX
(359968)
- siveco |
| |
| 8.
|
A SE ZBUCIUM'A mă zb'ucium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violenţă; a se zvârcoli; a se nelinisti; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se misca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma
Sursă
: NODEX
(359969)
- siveco |
| |
|
|